Maddame

Cooperativa e locul ăla unde prestezi nişte ore pe zi şi care îţi prestează în schimb nişte caş la sfârşitul lunii. Foarte conştinetă de această definiţie, Maddame nu prea are treabă cu cooperativa în viaţa privată. Şi nici viţăvercea.

Fidelă principiului “nu te căca unde mănânci”, aceeaşi Maddame şi-a păstrat viaţa intimă şi sexuală pururi în afara locului de prestare. Acolo se petrece secs de alte feluri, mă-nţelegi, mai ales cu creherul Maddamei, cum aşa trebuie să fie la orice cooperativă care se respectă.

Pe de altă parte, dragii maichii, înţeleg şi cum că după o anumită vârstă şi etapă din viaţă, să te combini în afara serviciului, unde oricum îţi petreci cea mai mare parte a vieţii, devine tot mai dificil.

Eh, şi în aceste condiţii de “înţeleg, dar nu fac”, subsemnata a devenit martoră zilele acestea la o combinaţie între doi colegi, oameni maturi altfel, care se ascund ca doi prunci penibili, deşi cam toată lumea s-a prins ce-i cu ei.

Noah, şi acum dilema: eu ce fac, râd sau dau din cap a înţelegere? Voi v-aţi combinatără la servici, sau staţi departe de asemenea sporturi?

Sportul cu covrigul nu e pentru toţi, dar nu cunosc pe nimeni care să nu creadă că ar fi un şofer excepţional.  Şau, desigur, o şoferiţă minune, iar orice părere contrară să fie urmarea conspiraţiei misogine mondiale.

Şi ce face duduia în căutare de validare automobilistică? Conduce agresiv, înjură, taie faţa, omite să semnalizeze, parchează maşina înfipt şi o lasă cu roţile strâmbe, nu se asigură, arată muie, urlă. Că deci să arate cum că nu-i pasă şi e cul.

Cel mai uşor uităm să fim doamne la capătul covrigului. Drept pentru care Maddame, blogul tău de fineţe, musai să-ţi amintească cum se comportă doamna pe şosea.

1. Ţine ochii deschişi! Regula elementară a bunului simţ are aplicaţie directă în trafic. Asigură-te tot timpul, foloseşte cu încredere oglinzile (da, şi pe cele laterale), dacă schimbi banda, aruncă o scurtă privire şi în lateral, să nu fie vreun gog la punctul mort.

2. Nu încurca! Bine, într-un oraş ca Bucureştiul, musai vei încurca pe cineva, oricât de bun şofer ai fi. Nu putem să mulţumim pe toată lumea, dar totuşi: nu bloca intersecţia (da, nici străduţa laterală când tu aştepţi în coloană; dacă opreşti cu 2m mai repede pentru a face loc celor care ies de pe străduţă, cu siguranţă nu-ţi va cădea nasul), nu bloca parcarea, nu parca pe două locuri, nu merge pe banda a doua atunci când circuli cu viteză mică. Ţine cont întotdeauna de ceilalţi participanţi la trafic, ca o adevărată doamnă. Asta include, desigur, şi să foloseşti semnalizarea, deşi am văzut în ultima vreme că este considerat un obicei inutil şi demodat.

3. Nu claxona! Ştii că într-o societate civilizată, claxonatul este interzis. Faptul că foloseşti claxonul într-o situaţie de urgenţă, pentru a evita un accident, este una. Alta e să claxonezi ca decerebrata la semafor, pentru că boul ăla nu a pornit în secunda a doua după ce s-a făcut verde. Fii o doamnă şi fii discretă în trafic.

4. Nu fi agresivă! Condusul sughiţat, alternând demarajul puternic cu frânele bruşte, eventual cu înjurături scuipate printre dinţi, cu siguranţă nu-ţi va oferi aura de şoferiţă versată, ci maxim de pisi care nu-şi cunoaşte destul maşina pentru a o ţine în frâu şi care e prea nesigură pe ea pentru a conduce frumos.

5. Condu constant! O şoferiţă bună nu este cea care demonstrează tot timpul ce reflexe geniale are ea, ci este duduia care ia curbele lin, frânează încet şi  în a cărei maşină poţi dormi liniştit, indiferent de calitatea drumului pe care conduce. Asta nu include să mergi cu 50km/h de la Bucureşti la Oradea, dar nici să mergi 200 de metri cu 150km/h pentru a frâna după aia brusc la 60km/h pentru că se apropie radarul.

7. Nu vorbi la telefon la volan. Da, ştiu, eşti femeie de afaceri, om important, ce mai, şi trebuie să porţi discuţii cu clienţii. Îţi spun un secret: cu adevărat importantă eşti atunci când toată lumea înţelege că nu eşti disponibilă acum.

8. Nu te comporta ca şi cum ţi-a cumpărat mama şosea. Ca doamne, suntem obişnuite să ni se dea prioritate în diferite situaţii. Domnii ne ţin uşa, ne poftesc înaintea lor, ne ţin liftul etc. Dar aşa cum nu-i frumos să cerem unui domn să ne deschidă uşa, nici în trafic n-o să-l silim să ne dea prioritate, numai pentru că noi suntem purtătoare, mă-nţelegi, de ţâţe.

9. Fii calmă! Nu e greu să nu te enervezi în trafic. Tot ceea ce trebuie să faci e să-ţi calculezi bine timpul necesar pentru a ajunge de la A la B şi să pleci la timp. Atunci, faptul că un intersecţia e aglomerată, că un viteaz îţi taie faţa că e el grăbit sau că bătrânelul din faţă îşi conduce Dacia din 74 de parcă ar împinge-o, te vor lăsa rece. Imaginea unei fomei îndârjite, care face ca toţi dracii, evocă mai mult muma pădurii decât regina şoselelor.

10. Fii doamnă! Dacă respecţi regula 1 şi ţii ochii deschişi, musai vei vedea cum cineva aşteaptă de mult să iasă de pe o stradă lăturalnică, cum, deşi e aglomerat, s-a încadrat greşit (oameni suntem!) şi vrea să schimbe banda, pietonii care încearcă să treacă strada. Fii o doamnă şi dă prioritate!  Mulţumeşte atunci când ţi se acordă prioritate. Cu siguranţă nu-ţi va exploda o roată dacă te vei comporta civilizat. Plus karma, alea.

Un domn pe care îl respect maxim (şi cu care mă voi şi mărita la anul) a avut o vorbă mare: “Tu la condus ai marele avantaj că eşti femeie. Nu trebuie să demonstrezi nimic nimănui şi n-ai spiritul ăla competitiv al bărbatului, care vrea el mereu să fie cel mai tare.” O dau şi eu mai departe aşa cum am primit-o din gura unui bărbat şi, de altfel, mare domn în trafic.

Căz tot e la modă să povesteşti acum despre bac.

Soacra Maddamei e profă. Da’ ştii cum, profă, monşer, din aia care taie şi spânzură, de-i scoate pe copii oameni după ce au trecut prin mâna ei! Profă din aia dedicată, care ţine ore de dirigenţie pe bune, îi educă pe ţânci în ale bunului simţ, trăitului sănătos (nu mai beţi, bei, sucuri şi mâncaţi căcaturi!) şi formării ca oameni.

Ei, desigur că în calitatea ei de profă cu mare dedicaţie, soacra Maddamei nu tolerează copiatul. N-are nimic împotriva notelor mici, nu sare în sus că pruncul e prost dacă a luat 6, dar să fie şasele ăla pe merit.

Şi soacra Maddamei a fost la bac anul acesta, căz doară salariile-s mici tare, se fac scăderi de la buget, gradaţia de merit s-a dus sufletului pe pilele inspectoarei de judeţ, iar ăia 17 (!) lei pe care proful îi primeşte pentru o zi întreagă de stat şi păzit pruncii sunt luaţi, nu daţi. Vorba ceea, nu stăm degeaba şi nu ne plângem de milă.

Noah, şi în calitatea ei de profesor supraveghetor în urbea X, soacra Maddamei nu prea tolera copiatul. Pentru căz doar, după cum ziceam, este o profă extrem de corectă.

Pruncii aruncau priviri de foc spre dânsa. După care se milogeau. După care pufăiau. Până când unul, mai curajos, om mare la 35 de ani,de altfel, care dădea şi el bacul să primească un spor la salariul de taximetrist, nu mai rezistă şi izbucneşte lăcrimos:

- Haidaţi, doamnă, lăsaţi-ne, că ce mă fac, ce-i spun diseară la copil acasă?

Concluzia o trageţi voi, da?

Dragele mele. Modă în sus sau în jos, trebuie să remarc o chestie: sandalele până la gleznă sunt urâte. Sunt extrem de puţine margarete (1.80m, picioare de 1.20m, glezne subţiri) care să nu arate cu ele de parcă le-ar fi tăiat cineva un sfert din gambă şi acum trebuie să se târască cu genunchii în botoşi. Poate arată ele bine pe raft, dar dacă tot le cumpăraţi, gândiţi-vă înainte dacă nu cumva aveţi picioare mai groase sau scurte, ca să nu arătaţi în ele ca piticul numărul 8 din Albă-Ca-Zăpada – Betegilă.

Exact modelul ăsta de sandale nu avantajează majoritatea duduilor,sunt relativ incomode şi fac orice picior să arate neîngrijit, oricât timp ai fi investit în pedichiura perfectă. În plus – chiar ai nevoie de ciorapi în jurul gleznelor în miezul verii? Numai pentru că “se poartă”?

Aceleaşi chestii se aplică şi pentru sandalele gladiator, cu excepţia cazului când culoarea lor este foarte apropiată de culoarea pielii şi sunt purtate cu pantaloni sau rochii scurte.

Maddame crede în multe chestii, unele demonstrate ştiinţific, altele care n-au fost încă demontate ştiinţific, şi altele, monşer, care sunt de-a dreptul de domeniul fantasticului, cum e altruismul, solidaritatea umană, decenţa, bunul simţ, alea. Sunt deci, un om credincios.

Fiind eu însămi atât de credincioasă, nu pot să nu admir faptul că oameni diferiţi cred şi ei, în felul lor, în lucruri diferite. Toleranţa mea la culte şi credinţe este, prin urmare, limitată de puţine chestii.

Bine, trăind într-o ţară preponderent creştină şi ortodoxă, credinţele majorităţii se limitează la ceea ce au moştenit de la părinţi şi bunici. De aici şi sintagma urâcioasă “religia în care te-ai născut”, care conţine două erori fundamentale:

1. Religia se referă de obicei la ortodoxism (căci no, majoritate şi alea), care ortodoxism nu este o religie, ci un cult creştin. Să recapitulăm: religia = creştinismul, cultul religios = ortodoxismul. Ştiţi că şi, de exemplu, musulmanii pot fi sunniţi sau şiiţi. Sunt cultele lor principale, n-au treabă cu religia lor, care este  – pampam – islamismul.

2. Nu ai cum să te naşti în nicio religie. Aderarea la o religie sau alta se face prin anumite ritualuri, preponderent, la creştinism, prin botez. Botezul se face după naştere. Vezi unde vreau să ajung? O să zici că religia în care te-ai născut e religia lui tac-tu şi a mă-tii. Dar dacă ei nu erau botezaţi (ca vaşnici pionieri socialişti ce s-au aflat, atunci când te-ai născut tu, ce ne facem? Dacă erau atei? Înseamnă asta că eşti condamnat la ateism toată viaţa? Că eşti areligios? Că cum, monşer?

Dar ce facem dacă tu, născut din părinţi atei, ai o epifanie şi aderi la creştinism. De azi pe mâine, începi să crezi în Dumnezeu. Mergi la biserică. La care biserică? La aia ortodoxă, care e după fiecare colţ de bloc? La aia catolică, pentru că e mai mare şi poţi sta jos? La aia luterană, că ţine slujba puţin şi e în germană? Sau la vreun cult liber, că îţi explică lumea mai uşor (crezi în Dumnezeu şi cotizezi la noi, ergo, eşti mântuit).

Sau dacă îţi dai seama că, după principiul aristotelic, nimic nu se pierde, totul se transformă, deci anume nici tu, după ce dai colţul, nu vei fi pierdut, ci te vei reîncarna. Pentru numele a tot ce e bun şi drept, ştii că niciun cult creştin nu crede în reîncarnare, ce facem, trecem la orientali? Ne ducem spre budism? Ce-o să zică neamurile, societatea, doamne-doamne?

Închidem digresiunea, ca să ajungem la finalul apoteotic: credinţele tale sunt un resort intim, n-au nicio treabă nici cu tradiţia, nici cu părinţii, nici cu societatea. Dai o interpretare personală lumii şi rostului tău în ea. Prin urmare, credinţele tale, toate, se vor mula pe psihicul tău. Din cauza asta, cred că religia (sau areligiozitatea) cuiva este un semn distinct al caracterului lui. Prin urmare, cred că faptul că ajungi să-ţi alegi un anumit cult, departe de a fi trădare! monşer!, este mai mult un semn că ai ajuns să te cunoşti, şi să aderi la valorile (bine, şi la modul de exprimare) care te definesc cel mai bine. Şi deci sunt maxim tolerantă la diferite biserici, ritualuri, horoscoape, vraci, vrăjitori şi alte misticisme.

Nu cred în ele, dar nu pot sări să le înfierez. Pentru că atâta timp cât credinţa, de orice fel, rămâne o chestiune exclusiv privată, n-are ce rău să facă nimănui.

Hai, săriţi cu blastemele!

PS. Arhi, monşer, de la tine m-am inspirat, dar mi-a fost într-un fel să te spămuiesc cu prea mult text în comentarii.

Următoarea poveste a fost surprinsă de a voastră Maddame, acum ceva vreme, în instituţia de stat Y din urbea X.

Un oficial al instituţiei se plânge la Maddame cum că de la centru a venit directiva cum că să dea afară tăt personalul. A rămas cu o singură fată, care face şi cafele, dar şi încasări, săraca, şi i-au mai şi tăiat din salar.

No bun, se grăbeşte Maddame să gândească, se reduc costuri, carevasăzică, nu-i rău, criză, alea.

Până şi femeia de serviciu au dat-o afară. Şi ce cheltuieli anume genera săraca, că numa’ 12 milioane costa cu totul, cu plăţi, cu toate cele. Îi rămâneau 9 milioane în mână.

Dar ştii care-i faza faină? continuă oficialul urbei X, grămadă peste gândurile Maddamei cum că criză. Acuma au angajat o firmă de curăţenie, cu licitaţie, cu toate cele, desigur, tot de la centru. Costă urbea X 35 de milioane pe lună numai să-i facă curăţenie în instituţie. Şi ce-a făcut firma de curăţenie care a fost desemnată de la centru prin licitaţie publică, să aspire prin insituţie? A angajat-o pe femeia de servici pe care centrul o dăduse afară. Femeia tot acolo mere la muncă, tot munca aia o face, numa’ că acum salariul e mai mic, îi rămân numai 6 milioane în mână.

Dar urbea X plăteşte acum 35 de milioane pe lună pentru curăţenie.

Şi acum, se întreba oficialul nostru, di ce au dat-o afară pe femeie, numai ca să plătim şi mai mult? Ce reducere de costuri îi asta?

Păi, i s-a răspuns de la centru, noi reducem din cheltuielile cu personalul. Asta e cheltuială cu serviciile.

Vorba bancului: Foaie verde barabulă, stau în apă pân’ la brâu. Unde-i rima? În apă.

Te iubesc, draghe.

Trei ore mai târziu:

• -Iubiiii, te iubesc!
• -Și eu.
• -Și tu ce?
• -Și eu te iubesc!

La bere cu băieții – țâr telefonul.

• -Bla bla bla, alea, distracție plăcută, să nu întârzii mult, salută-l pe Costel. Te iubesc.
• -Bine, pa!
• -Cum adică, pa! Am spus că te iubesc!
• -Ăăăă, da, știi, stai un pic, te sun imediat înapoi.
• -Adică ţi-e ruşine să-mi spui că mă iubeşti de faţă cu prietenii tăi? Păi ce e mai important, eu sau părerea rataţilor ăia beţivi despre tine? Ce, crezi că dacă-mi spui că mă iubeşti îţi ştirbeşte reputaţia?

Ajungi acasă şi găseşti iadul dezlănţuit. Tu nu înţelegi de ce ea izbucneşte în ifose şi gelozie numai pentru că ai fost cu băieţii la o bere, ea îţi tot aruncă cu fraze gen “ceva nu merge în relaţia noastră”, “cred că ar trebui să-ţi reorganizezi priorităţile” şi “poate e mai bine să luăm o pauză”. Moment în care tu chiar simţi nevoia de o pauză, aşa-i? Imagini idilice cu o bere rece, linişte şi pace în jur, televizorul aprins, un film bun, poate un pic de Call of Duty după aia, linişte, bere. “Poate dacă o las să termine, tace după aia şi începe să fie raţională din nou”. Ah, berea! Şi, minune, la un moment dat, tace şi se dă drumul la televizor. Vine filmul, trece filmul, e linişte, contemplezi berea aia.

Mergeţi la culcare şi o auzi hohotind de plâns în pernă.

• -Nu mă mai iubeşti!

Futu-i. Mâine trebuie să te trezeşti la saşe dimineaţa, la opt vine clientul la birou pentru prezentare, azi a pierdut echipa ta preferată şi ea are chef de vorbă, pentru că, nu-i aşa, aveţi o problemă în relaţie şi ea trebuie rezolvată numaidecât.

Ce-i de făcut?  Acum, nimic. Taci şi asculţi ce are duduia de spus, în niciun caz nu pui curul că tu vrei să te culci, că oricum n-o să te lase. Va plânge, se va smiorcăi, îşi va suna o prietenă, dar tu nu vei dormi decât dacă veţi avea discuţia până la capăt. Arată disponibilitatea de a o asculta, vorbeşte blând şi asigur-o că o iubeşti mult, foarte mult, cel mai mult, şi poate – POATE- o să prinzi câteva ore se somnic.

Care-i faza? (Sau cum dă din casă Maddame) Orice femeie, oricât de frumoasă, deşteaptă şi realizată (independentă, liberă, minunată, sigură pe sine etc), atunci când este într-o relaţie trăieşte în diferite momente un acut sentiment de nesiguranţă că bărbatul de lângă ea ar iubi-o. Cauzele sunt multe – de la vreun film pe care l-a văzut, la vreo prietenă care l-a găsit pe al ei în pat cu alta, sau la vreo ceartă cu spume pe care a văzut-o la părinţi când era mică. Femeile trăiesc mult mai emoţional ceea ce se întâmplă în jurul lor şi proiectează mult (tot?) asupra propriei vieţi.

Ce faci tu? Ca orice om înteg la minte, ai nevoie de momentele tale de linişte. De “speis”, cum ar zice englejii. Sau ai o problemă la servici etc la care vrei să cujeţi în linişte. În linişte, zic, fără prea multe conversaţii pe margine. Ei, iubita ta mai mult ca sigur va interpreta liniştea asta a ta ca un semn că te îndepărtezi de ea. Drept pentru care va reacţiona aiurea, ca o găină speriată, pentru că se va simţi ameninţată. Şi iată cum se duce *ulii de suflet liniştea conjugală.

Care-i răspunsul corect? Ceea ce trebuie să înţelegi tu este că femeile, când au o problemă, spre deosebire de bărbaţi, o discută detaliat (o sa detaliem subiectul ăsta într-un capitol ulterior). Ea va interpreta nevoia ta de spaţiu ca pe un semnal că n-o mai iubeşti şi că nu mai reprezintă o prioritate pentru tine (mai ales cuplat cu nesiguranţa ei din oficiu). Răspunsul corect în situaţia asta este să comunici cu ea. Să îi spui că te frământă ceva de la birou (sau, mă rog, care-i problema). Că ai nevoie de puţin spaţiu, dar asta nu înseamnă că n-o iubeşti şi că aveţi vreo problemă în relaţie.  Că dacă eşti mai tăcut în următoarea vreme, nu înseamnă că eşti departe de ea, ci efectiv tu îţi rezolvi mai bine problemele mental decât vorbind despre ele. E simplu, voi vreţi spaţiu, noi vrem cuvinte! E un troc decent, zic.

Bonus: Ca să nu te mai pună să-i faci declaraţii publice de faţă cu toată lumea, stabiliţi să păstraţi sentimentele voastre în intimitate. Nici sex nu faci în piaţa publică, iar iubirea e ceva chiar mai intim decât sexul, îşi pierde toată frumuseţea dacă ne-o declarăm ca pe patriotismul de faţadă, în faţa adunării naţionale.

Şi iaca – se sfârşi şi primul capitol din Mic ghid de înţeles femeile.

PeSe:Deci în dulcele stil al acestui post, Maddame are o nesiguranţă mare cum că v-ar plăcea subiectul. Deci comentaţi în cuvinte, monşer, căci non-verbal nu se vede pe net, ca să mă asiguraţi, ioi, cum că e totul bine între noi şi încă ne mai iubim!

Recunoaște, dragă domnule, că măcar odată în istoria relației tale cu o preasensibilă duduie, ai aruncat prosopul supărat, că parcă e de pe altă planetă, frate, nu funcționează după reguli omenești, zice una și vrea alta, se supără din senin, începe să plângă, parcă nu vrea niciodată sex, uf! vai! etc.

După care a mai venit și gogul ăla care zicea cum că femeile-s de pe Venus, bărbații de pe Marte, și ai închis definitiv sertarul: dacă tot îs de pe altă planetă, ducă-se pustiei cu toate toanele lor!

Dar cum Maddame nu te poate lăsa să orbecăi prin tainele feminității, căz doar ce ghid de bună purtare și cuviință am fi, dacă nu am desluși și regulile comunicării, iaca! pentru întâia dată în istoria acestui blog, subsemnata va da din casă. Pentru că bărbații sunt de pe pământ, iar femeile – tot de pe pământ.  Obișnuiți-vă cu asta și nu mai căutați pretexte.

Iaca aici cele mai întâlnite dileme în legătură cu doamnele creației:

1. De ce insistă să-i tooot spui că o iubești, deși tu consideri că-i arăți asta destul de clar prin acțiunile tale?
2. De ce iți mai reproșează ceva ce s-a întâmplat acum doi ani, sau se consumă pentru vreo chestie care e deja istorie antică? Ce-i prostia cu bâzâitul din senin?
3. Care-i faza cu “Nu vreau sfaturi și soluții, vreau numai să mă asculți”?
4. De ce parcă n-o interesează sexul și nu prea are inițiativă, deși se simte bine când se întâmplă sex?
5. De ce se oftică atunci când se moțează în fața ta, iar la întrebarea cum arăt tu răspunzi, lapidar, “mmmbine”?

Desigur că ăsta e un teaser. În curând, răspunsul la toate întrebările, cu explicații, dar și cu sfaturi de răspuns corect, pentru ca femeia de lângă tine să fie fericită.

Iar pentru duduile care vor veni acum să-mi spună cum că ele s-au emancipat și nu-s așa niciodată, bonus:

• Cum rezolvi frustrările care s-au adunat după ani și ani în care femeia ta a încercat să-ți arate cât de perfectă e ea.

Ochei? Episodul întâi, în curând.

Suntem o nație de înfumurați. Pipăm din țigară de parcă ne-ar depinde viața de asta, ne învăluim în fumuri misterioase, avem nevoie de batonul cu vitamine ca de aer. Restaurantele sunt făcute pentru fumători, la birou, soarta bișnițului se decide la țigară, cele mai frumoase pauze sunt la capătul moale al chiștocului. Poți să-mi iei tot ce-am mai scump pe lume, dar să nu desfaci țigara din colțul gurii. Ne mândrim cu pipatul, pentru că, nu-i așa, de preferat sunt oamenii cu vicii la vedere celor cu vicii ascunse.

Mmmmbine, dar civilizat e să știm că și fumatul este supus regulilor cuviinței, chiar dacă pe ușa României scrie gros, FUMATUL PERMIS.

Iar Maddame, ghidul tău într-ale etichetei, te va informa în marea-i locvacitate, ca să nu fii etichetat drept prost-crescut pentru că fumezi amboulea.

Un fumător va avea întotdeauna sculele necesare propagării viciului din dotare. Dacă n-ai țigări, cumpără-ți. Dacă n-ai țigări și nici bani de ele, lasă-te de fumat. Dacă n-ai brichetă câteodată, asta e. Dacă n-ai brichetă niciodată, nu ești cu adevărat fumător. Ce se întâmplă dacă ești în pustietate și vrei să arzi un cui? Freci două bețe până fac flacără?

E frumos să știi că fumatul se supune regulilor minorității. Adică într-o societate în care este un nefumător, e frumos să ții cont de confortul lui înainte să începi să fumegi ca locomotiva. În același ton, în următoarele situații nu se fumează:

• În prezența copiilor, a bolnavilor, a convalescenților.
• În spații închise sau prost aerisite.
• La masă. Chiar dacă ești într-un restaurant în care fumatul este permis, atunci când cineva de la masa ta mănâncă sau n-a terminat încă de mâncat, nu îți aprinzi țigara. Și nu, întrebarea “vă deranjează dacă fumez” nu te scutește de proastă creștere, chiar dacă omul aprobă printre îmbucături.
• În orice loc în care fumatul este interzis. Da, scriu asta pentru că am fost martoră la mustrarea unui gog care se dusese să fumeze la budă, în avion, și reușise să pornească detectoarele de fum.

Dacă ești într-un spațiu restrâns și cineva te roagă să nu fumezi, vei stinge țigara fără comentarii (sensibilule!) și grimase. Fumatul îi afectează direct pe cei din jur. Am fost în situația în care, convalescentă după o afecțiune respiratorie, să fiu nevoită să fumez pasiv zilnic. Chestia a dus la tărăgănarea bolii cu două luni. Noah, ce vreau să zic cu asta e că dacă te roagă cineva expres să nu fumezi (ceea ce nu prea se întâmplă, să fim sinceri), cu siguranță are un motiv întemeiat.

Într-o casă de nefumători nu se fumează. O, truism frumos! Eticheta spune că dacă ai un musafir fumător, îi vei oferi posibilitatea să fumeze (adică scrumieră, nu invitația pe balcon), dar fumătorul va arăta o mare considerație dacă alege să nu-și aprindă țigara în prezența unei majorități nefumătoare. Aici, desigur, mizăm mai mult pe delicatețea și rezistența individuală, căz doar fumător înrăit fiind, n-o să te abții cinci ore numai pentru că ești în vizită.

Nu arunca chiștoacele pe jos. Nu stinge țigara în pahar sau în farfurie. Nu scruma pe jos sau pe masă/în șervețel. Dacă nu există scrumelniță pe masă, cere scrumelniță, și nu-ți aprinde țigara înainte de a o primi.

Ține țigara elegant. Mai ales la dudui, ținutul țigării între degetul mare și arătător, ca mafioții din filmele proaste, sau atârnând în colțul gurii, ca la muncitorii de pe șantier, e o imagine ridicolă. Țigara se ține între arătător și degetul mijlociu.

Nu filosofa pe tema fumători/nefumători și drepturile fiecăruia. E dreptul fiecăruia să fumeze sau nu. Nu ești mai interesant dacă filosofezi bleg cum că “păcătos obicei”, în timp ce-ți aprinzi țigara. Nici dacă te uiți la nefumători ca la sărmani neinițiați care n-au aflat ce-i bun.  Fumatul e alegerea ta personală, ține de intimitatea ta, iar orice discuții pe margine sunt deplasate. Pe de altă parte, aviz nefumătorilor: lecțiile de morală și sănătate date unui fumător sunt degeaba. Și enervante.

Pipat plăcut și n-am cuvinte!

Da, m-am întors. După lupte seculare care au durat treizeci de ani, blogea merge iar, dar ce zic, aleargă! la ce chef de scris am. Comentariile la ultimele posturi s-au dus sufletului, mulțumesc Tomatei că s-a milostivit cu feedurile, că nici (măcar) de un backup decent nu fusesem în stare și pierdusem tot când blogul s-a prăbușit cu răsunet.

Măcar i-am pudrat nasul și i-am pus rochiț nou.

Vezi că am scris ceva mai jos, e mai interesant decât blabla cu Maddame returns, Maddame forevăr.