Oct
28
2009

Cum a fost la PatriArhi

Sunt foarte puţini oamenii capabili fără echivoc de o improvizaţie reuşită, de adaptare rapidă la situaţii şi persoane. Restul trebuie să muncim. Spontaneitatea se exersează, la fel şi conversaţia, chiar dacă la prima vedere pare un paradox.

Ce mi-a plăcut la PatriArhi: Patrick şi Arhi sunt simpatici, iar Madi, doamna din spatele camerei, o femeie cu totul excepţională. Mi se pare frumoasă ideea de live chat şi de interacţiune cu cei din spatele monitorului. Mi-a plăcut şi faptul că nu ne luăm prea în serios şi că la un moment dat a intrat Channel, cel mai simpatic câine din lume, şi şi-a aşezat capul în poala mea. Atmosfera e relaxată iar oamenii mai mult decât frumoşi.

Ce n-am înţeles încă: Unde se poziţionează emisiunea. Este de divertisment? Ne hăhăim? Invităm manelişti şi dive porno să facem audienţă? Suntem talk-show? Dezbatem idei? Probabil şi datorită tinereţii emisiunii (numai trei episoade până acum), orientarea nu este încă definitivă. PatriArhi tatonează terenul, încă mai este în formare, în căutări. Ceea ce rezultă este un amalgam de idei şi concepte, lipseşte firul roşu.
Am simţit pe propria piele ieri săritura de la intelectual la trivial, de la hăhăială la metafizică.
Rezultatul ar fi fost bulversant şi pentru cel mai cu sânge rece invitat, iar live chatul, care ar fi avut rolul de a încuraja şi susţine discuţia, a devenit futil.

Sugestii de amator, fără ton definitiv şi arogant
: Patrick şi Arhi sunt nişte tipi deştepţi. Ştiu să mănânce cu furculiţa şi cuţitul, au făcut nişte şcoli, au citit nişte cărţi. Nu există niciun motiv pentru care n-ar realiza o emisiune care să ţină publicul lipit de ecranele calculatoarelor.
Dar pentru asta vor trebui să se decidă dacă e hăis! sau cea! Şi, mai ales, să comunice (de preferat înainte de emisiune) şi să stabilească unde vor să ajungă. Ca moderator, rolul tău este să porţi conversaţia, nu să te laşi purtat de ea.
Deasemenea, e întotdeauna o idee bună să-ţi cunoşti invitatul. Să vezi cum ticăie, de unde să-l apuci şi până unde poţi merge cu el. Am fost acolo cu o oră înainte de emisiune, tocmai pentru a ajunge să-mi cunosc interlocutorii măcar superficial. Cel târziu după ora asta m-aş fi aşteptat ca prima întrebare să nu fie “cu ce te-a ajutat în viaţă faptul că eşti blondă?”.
Ca sugestie de pregătire, când ai un invitat cu blog personal, pe care îşi exprimă, argumentat sau nu, opiniile, punctul cel mai bun de plecare pentru o discuţie este chiar sus-numitul blog. Nu “de ce ţi-ai făcut blog?” ci opiniile exprimate pe el. Decente sau triviale, argumentate sau nu, politic corecte sau incorecte, ele pot constitui punctul de plecare pentru emisiunea ta. E simplu, e la îndemână şi nu cere decât un minim de timp şi de pregătire.
Deasemenea, deşi am salutat ideea lui Arhi de a lăsa cititorii blogului lui să stabilească întrebările care vor fi puse în emisiune, am realizat între timp că poate exact asta face moderatorul să piardă controlul discuţiei. Live chatul ataşat emisiunii are exact rolul de a o face interactivă. Iar fiind paralel cu discuţia, interacţiunea se va face la un nivel mult mai apropiat de personaj decât în cazul unor întrebări aruncate anticipat, la mişto, din puţul gândirii (huh, cam multe epitete aici).

În final, Maddame se înclină în faţa PatriArhilor, care mi-au câştigat simpatia în timp record şi în care am încredere că pot muta munţii. Cu un pic de voinţă.

19 Responses to “Cum a fost la PatriArhi”

  1. Maddame, multumim mult si pentru bune si mai ales pentru “rele”(sugestiile tale – priceless).
    Asa cum ziceai, emisiunea este inca “in garantie”, asadar si formatul este ..flexibil.
    Intr-adevar, moderatorii ar trebui sa fie foarte fermi si sa impuna cumva linia discutiei.
    Acu’, ce sa zic?! Oricat s-a incercat inchegarea unei discutii bazate pe opiniile exprimate pe blog(si s-a incercat – vezi abordarea subiectului “islamism” de exemplu), radiochatelespectatorii au parut mai interesati de “picanterii” legate de viata personala a ..omului din spatele blogului.
    Nu pot promite decat in nume personal ca sugestiile tale vor fi “luate la mana”si analizate.
    Multumim inca o data ca ai acceptat sa vii la “PatriArhi” si multumim inca de doua ori pentru fondante.

  2. [...] This post was mentioned on Twitter by Mad Dame, Madi de Hillerin. Madi de Hillerin said: RT @mad_dame: Cum a fost la PatriArhi http://bit.ly/2t9zY2 [...]

  3. Cu siguranţă nimeni nu vine la PatriArhi ca să se dea dăştept, ci mai mult pentru o şuetă între prieteni. Ideea cu blogul a venit pentru cazul în care nu eşti tocmai “prieten” cu invitatul şi nu ştii de unde să-l apuci. După aia ducem discuţia unde vrem noi, chiar şi la picanterii, dacă avem dispoziţia :D

    Pentru aia nu pot nega că m-am simţit excelent între voi.

  4. discutia s-a vrut lejera, vorbind despre tine. in principiu cam asta e ideea, sa fie haos, nu o linie. din pacate, din toti cei care au fost la noi pana acum, tu ai fost cea mai reticenta la discutii personale, iar raspunsurile cu mhm, da, desigur, nu au fost cele mai antrenante:)
    din punctul meu de vedere cred ca a fost cea mai slaba emisiune facuta de noi si ma gandesc extrem de serios daca are rost sa mai facem ceva in continuare

  5. Tocmai de aia cred că e important să-ţi ştii invitatul, ca să vezi dacă are limite şi unde şi mai ales dacă este potrivit pentru formatul pe care vrei să îl faci. Iar între “personal” şi “superficial” este o diferenţă. Exact acolo a fost limita mea. Nu poţi afirma cu mâna pe inimă că întrebări de genul “de ce-s femeile proaste”, “cu ce te-a ajutat în viaţă faptul că eşti blondă” sau “eşti ambidextră. ce altceva mai poţi face cu ambele mâini?” au fost personale.

    Faptul că emisiunea a fost slabă din punctul tău de vedere nu trebuie să te descurajeze. Este numai a treia, aveţi mult timp să faceţi mult mai bune şi să invitaţi oameni care se mulează mult mai bine pe aşteptările voastre.

    Cred că am fost prima invitată pe care nu o cunoşteai personal dinainte. În condiţiile astea, surprize pot apărea, chiar şi neplăcute. Nu e sfârşitul lumii :D

  6. În opinia mea de om care regretă amarnic că nu a putut vedea emisiunea, din ce-a scris maddame, nu pot decât să spun că e întotdeauna periculos să lansezi o discuţie pe teren personal. În special cu femeile. Nu ştiu dacă e normal sau nu, dar e cert că aşa este.
    De asemenea, ştiu că prin discuţii pe teme personale se exploatează preferinţele publicului ţintă pentru mondenităţi, excentricităţi şi trivial, dar scopul ar trebui să fie să educăm publicul, nu să-l prostim de tot. Iar rolul moderatorul e chiar să găsească echilibrul.

  7. anatati, nu e deloc periculos, daca nu vrei sa te pastrezi in limitele decentei si respectului, ba dimpotriva. doar ca rezultatul final ar fi fost niste hahaieli stupide.

  8. femeile nu vorbesc despre lucruri personale .

  9. 1. Maddi e chiar speciala. foarte rar am vazut fete ca ea-daca am vazut.eu ii citesc si blogul si pe langa toate literatele cu pretentii de scriitor mi se pare talentata, sincera, si decenta cum putini oameni sunt decenti zilele astea
    2. Patrik si Arhi nu sunt doar destepti sunt si amuzanti si au mereu replica.
    3. Tu esti frumoasa si scrii bine – e greu sa faci fatza unui live, deci n-ai de ce sa iti faci probleme pentru ce a fost. a fost superok.
    Arhi , ar fi o decizie proasta sa renuntati la emisiune dupa a treia editie. aveti putina rabdare pana se sedimenteaza si publicul, va mai vin idei pentru imbunatatirea conceptului..etc. E pacat. Amandoi aveti stofa de moderatori si chiar ar putea iesi ceva deosebit
    rip

  10. Cam misogine intrebari de la Arhi :) Poate erau personale pentru cultura lui :) Oricum nu cred ca se suparau prea multi daca stiau si raspunsurile :)
    Anyway, interesanta si abordarea ta asupra emisiunii lor. Bravo.

  11. Maniak, să nu jignim, zic. Arhi nu a pus întrebările de la el, şi nici nu a fost misogin în intenţie, chiar dimpotrivă.Întrebările sunt rezultatul unui sondaj de la el de pe blog.
    Dacă avea de gând să şteargă cu mine pe jos, chiar nu ar fi fost greu deloc.
    Amândoi moderatorii s-au comportat extrem de decent.

  12. Iti citesc blogul de ceva vreme si imi place mult ce am gasit aici. Chiar am vrut sa vad persoana din spatele litereselor, si am urmarit emisiunea cu interes. Din punctul meu de vedere, te-ai descurcat excelent,ai fost fireasca si ai ramas tu insati in argumentatii si opinii,fara trac in fata camerelor, ceea ce nu e de colea, avand in vedere ca nu lucrezi in domeniul TV. Si avand in vedere lipsa de structura si dezlanarea showului. Probabil se vrea sa fie cool relaxat, dar de data aceasta a fost doar neprofi.Better luck next time.
    Si pe tine sper deasemenea sa te mai revad in postura de guest.

  13. @L Multumesc; am ramas fara cuvinte…

    @Dina oK, am inteles ideea, iar in ceea ce priveste prestatia Maddame-ei sunt de aceeasi parere. S-a descurcat excelent!
    In celealalta privinta, a emisiunii in sine, am incercat sa explic intr-un comentariu anterior (unor oameni care sper ca nu pun la loc de cinste vorba cu “cine se scuza se acuza”), faptul ca emisiunea este nou – nascuta si ca abia acum invata sa mearga si sa vorbeasca. Apreciem (atat eu, cat si moderatorii, sugestii si “scoateri de ochi” constructive din partea tuturor binevoitorilor in cunostinta de cauza.
    Multumiri!

  14. Da la mine can vii (acasa) sa te filmez intr-o editie pentru Amdamdez? Asta este un pretext pentru ca vreau neaparat sa-mi spele cineva vasele, sa puna rufe la masina si sa deie cu asipratoru. Piorma sa faca sex nebunesc toata noaptea, dar sa-i si dea biberonu la prima ora lu ala micu.
    Pana una alta, decizia iti apartine, vii sa facem fapte sau nu?

  15. Dragilor, nu aş vrea să se înţeleagă greşit ce am scris. Singurul motiv pentru care mi-am permis să fac vreo sugestie este pentru că emisiunea este încă în formare. Nu am bătut cu pumnul în masă, nu cred că întrebările au fost misogine, iar Patrick şi Arhi s-au comportat exemplar şi a fost întradevăr o mare plăcere pentru mine să stau la o şuetă cu ei.

    Dacă aş fi crezut că emisiunea este degeaba, nu mi-aş fi luat în niciun caz timpul să scriu un articol în care să comentez şi să sugerez. Mi se pare o pierdere de timp să investeşti în ceva în care nu crezi, chiar şi jumătatea de oră care îţi trebuie să scrii un articol decent.

    Am mare încredere în potenţialul emisiunii de a atinge cote de popularitate mari şi în valoarea oamenilor din spatele ei.

    De aici şi nevoia de comenta. Pentru că, mai ales la început, cred că a primi feedback este un lucru constructiv. Gândire de corporatist, nah…

    Deci înainte de a comenta că PatriArhi este o emisiune mai puţin decât perfectă, vă rog luaţi în considerare faptul că nu înseamnă nimic să critici atunci când nu poţi fi parte din rezolvare. Măcar cu o infimă sugestie de mai bine, formulată civilizat şi neagresiv.

  16. Dez, ar fi o mare onoare pentru mine să-ţi spăl vasele :D

  17. Imi place Arhi- ca blogger,ca om de TV nu am avut ocazia sa il urmaresc, imi place Patrick-inca de cand era la Catavencu, imi place Greenchannel si imi place foarte mult Maddame de pe blogul cu acelasi nume. O combinatie a tuturor celor de mai sus nu putea sa fie decat foarte interesanta, de unde si asteptarile mele ridicate si dezamagirea de dupa emisiunea de marti. Trei participanti destepti, funny si culti si o atmosfera relaxata si friendly nu au fost de ajuns ca emisiunea sa fie perfecta. Sugestiile mele constructive sunt regasite chiar in critici- structura, existenta unui “fir rosu” sau o broderie a conversatiei- fie ca este vorba de blog, fie de alte subiecte, chiar si “fierbinti”, pentru ca maddame ar fi facut fata, subiecte abordate insa cu logica, fara ruperi de ritm si de idei si intr-o maniera conversationala ascendenta de la general la personal.
    In alta ordine de idei, daca esti chiar interesat de optimizare, trebuie sa poti accepta si criticile mai putin soft- caci nu mi s-a parut ca am fost agresiva in comentariul anterior.
    Cum am mai scris, better luck next time pentru Patriarhi.

  18. Dina, comentariul meu nu s-a referit la tine, ci a fost mai mult o adăugire la articol. Mulţumesc de completare :D

  19. [...] blogul! Tare! Si colac peste pupaza, oameni care imi plac m-au trecut in blogroll, altii comenteaza asa sau asa …verdict:  mai scriu o vreme… Tags: [...]

Leave a Reply