May
06
2010

Cofeturi şi zahariseli

Înainte ca papilele tale să se fi rafinat cu creme brulee, mousse au chocolat, tiramisu si melon glace, cu mult înainte ca dulciurile să aibă branduri mai degrabă decât gusturi, ambalaje colorate mai atrăgătoare decât conţinutul şi reclame nonconformist-dulceag-sexoase, probabil te duceai şi tu, cu leul obţinut cu greu de la mama sau bunica, la baba din colţul străzii care vindea acadele de zahăr ars, făcute în casă.

Niciun dulce, oricât de gustos şi de lăudat, nu se compara cu “cocoşelul” (numit aşa pe meleagurile de baştină ale Maddamei datorită formei de cocoş în care era turnat zahărul ars) făcut de babă. Dacă un copil avea acadea, era acadeaua întregii comunităţi de prunci din cartier. Atât de instituţionalizat era cocoşelul în lumea copilăriei mele, încât când după ‘90 au apărut acadelele importate, rotunde şi colorate, tot cocoşei le-a rămas numele, în ciuda economiei de piaţă care le branduise Topi-Top.

Mai târziu, au reapărut în mahala tarabele cu halviţă, numită orăşenesc, nuga. Halviţă moale, cleioasă, dulce, cu câteva nuci răsfirate prin crema care ţi se lipea de dinţi, de buze şi de obraji şi după care toată apa din lume nu-ţi putea domoli setea.

Siropul de muguri de brad, făcut de bunici, pentru care nu exista nicio drumeţie, nicio excursie în natură fără latura practică de “adunat”: muguri de brad pentru sirop, ciuboţica cucului şi păpădie pentru ceai, lavandă pentru dulap, viorele pentru vază, tei şi muşeţel de pus la uscat pentru guturaiul care ne lovea an de an, de la prea mult alergat prin frig.

Baclavaua şi sarailia, dulci, zemoase şi mai ales ieftine erau nelipsite pe uliţa copilăriei. Ce ne păsa nouă că portocale se aduceau numai de câteva ori pe an, că îngheţata era una şi bună (la cornet sau la pachet), că rafturile în magazine erau goale şi sărăcia lucie oglinda în care ne vedeam zi de zi? Dulce să fie, şi noi eram fericiţi.

Cum mi-am adus aminte, dulce-amărui, de numitele cofeturi? Azi, într-un elan zaharisit, Maddame a mâncat, după ani şi ani în care a uitat de el, rahat. Colorat, dulce de-ţi lipeşte obrajii unul de celălalt, lipicios şi aromat. Rahat, monşer, îţi mai aduci aminte?

Leave a Reply