Maddame

Cana roşie cu margarete mi-a însoţit discret dimineţile în ultimii cinci ani. A fost un cadou neaşteptat de la domnul M, care văzând cum o frământam între degete în veselă admiraţie, a dus-o discret la casă după care a depus-o fără fast în raftul cu ceşti nepereche din camera noastră de cămin.

Cana roşie cu margarete a călătorit cu mine peste mări şi ţări, a zăcut între căni străine prăfuite pe raftul fiecărui serviciu pe care l-am avut, a ţinut litri întregi de ceai sau cafea, după toanele proprietăresei. Fără să fac din asta condiţie obligatorie, în fiecare dimineaţă mă întind după cana roşie cu margarete.

Aşa se nasc tabieturile. Şi vorbind acum de la înălţimea tinereţii mele, tabieturile nu-s ele însele chiar aşa un semn de decrepitudine şi burghezie. Or fi, poate, şi nişte locuri comune pe care le ducem cu noi prin viaţă, semn că rămânem aceiaşi, chiar dacă lumea în jurul nostru se (mai) schimbă.

Dar tu? Tabieturi, obiceiuri, tradiţii?