Fidelă principiului “nu te căca unde mănânci”, aceeaşi Maddame şi-a păstrat viaţa intimă şi sexuală pururi în afara locului de prestare. Acolo se petrece secs de alte feluri, mă-nţelegi, mai ales cu creherul Maddamei, cum aşa trebuie să fie la orice cooperativă care se respectă.

Pe de altă parte, dragii maichii, înţeleg şi cum că după o anumită vârstă şi etapă din viaţă, să te combini în afara serviciului, unde oricum îţi petreci cea mai mare parte a vieţii, devine tot mai dificil.

Eh, şi în aceste condiţii de “înţeleg, dar nu fac”, subsemnata a devenit martoră zilele acestea la o combinaţie între doi colegi, oameni maturi altfel, care se ascund ca doi prunci penibili, deşi cam toată lumea s-a prins ce-i cu ei.

Noah, şi acum dilema: eu ce fac, râd sau dau din cap a înţelegere? Voi v-aţi combinatără la servici, sau staţi departe de asemenea sporturi?

Plecăciune adâncă pentru cei peste cincizeci de şoferi care au trecut la 10cm de noi, încetinind, cătinel-cătinel, să nu ne stropească. Am simţit un bun simţ străin în general de cetăţeanul capitalist grăbit, în zori-de-zi, şi inimile noastre s-au bucurat alături de bocancii uzi.

În rest, peisaj pitoresc mioritic, cu munţi de zăpadă, râuri şi lacuri topite care se vărsau în mare la colţ de stradă, vorba poetului: ce ţară mai are munte şi mare? Aş adăuga eu: chiar toate într-un singur oraş!

Iobagi vajnici cu furci şi coase şi mai ales lopeţi dădeau zăpada din faţa casei. Urmaşi ai lui Ştefan cel Sfânt, în pufoaice şi gumari, cu eterna pungă (goală) a neamului nostru agăţată de braţ, mergeau numai ei ştiu unde. Birjari grăbiţi înjurau puloaia, frigul, căldura şi pe mama lui Ştefan cel Mare cu aglomeraţia ei cu tot. Cosînzene cochete derapau stupid pe neaua topită. Decor mioritic.

Am ajuns într-un final pe plantaţii, cu Dunărea curgând prin bocanci dar cu zâmbetul pe buze: Bucureştiul este şi va rămâne un sat mai mare.

De nu-ţi poţi lua o clipă în care să gândeşti
Dacă ce scrii tu, mândru, e fals sau e corect.
De-ţi place în alţi blogări cu ură să loveşti,
Punându-ţi masca bleagă de “cel mai înţelept”;

De rabzi să-ţi afli scrisul si spusa tălmacită
Drept adevăr, deşi tu ştii că-s bălării,
Când vorbele şi fapta în vânt ţi-s risipite,
Tu dându-le la dracu poţi altele scorni;

Dacă stând în mulţime te-mpăunezi semeţ,
Dar lângă ceilalţi blogări îngenunchezi slugarnic
Deşi pe blog la tine îi tratezi cu dispret,
Crezând că eşti ca dânşii, chiar de te-nşeli amarnic!

Dacă nu pierzi momentul să fii oriunde troll
Şi-n anonimat te lăfăi, ca-n umbra unui pom
Al tău va fi tot netul cu tot prisosul său;
Vei fi-ntre trolli întâiul, dar niciodata OM …

Bibliografie: Inspiraţie de la Arhi, parafrazat după Anti-Dacă a lui Kostas Varnalis.

Adică nah, sărutatul mâinii începe similar cu strânsul ei camaraderesc şi voinicesc. Numai că, deodată, unghiul se schimbă, podul palmei tale se înalţă spre buzele individului şi te trezeşti cu un sărut frumos, ca la carte, pe mânuţa ta fină. Asta în cazul cel mai simplu. În care tu, ca o adevărată doamnă, zâmbeşti frumos şi te-ai scos.

Cazul celălalt creează o problema de avânt. Ca să-i strângi mâna, funcţionăreşte, interlocutorului tău, îţi iei un pic de avânt, pentru ca strânsul să nu se transforme într-o atingere bleagă. Mâna ta să nu zacă, precum o cârpă umedă, în palma masculului feroce. Să simtă personalitatea prin degetele tale fine.

Şi atunci când unghiul se schimbă, brusc, simţi cum braţul tău opune rezistenţă. Omul trage de el în sus, tu în virtutea avântului îl tragi înapoi, că ai terminat, mă-nţelegi, cu strânsul mâinii.

Fii sinceră, ţi s-a întâmplat? Şi cum ai rezolvat discret, decent şi ca o doamnă momentul penibil?

Acum am înţeles ce vroia să spună.

Ai fost vreodată părăsit când ţi-era lumea mai dragă de o femeie sub pretextul că “vrea să-şi trăiască viaţa?” Felicitări, te-ai lovit de pizdulice.

Ai vreo prietenă care crede că terapia prin şoping e o metodă testată medical? Este chiar ea, pizdulicea!

Carieristă feroce care în timpul liber bea de stinge şi merge în vamă ca să se simtă liberă? Pizdulice!

Femeie care simte că şi-a pierdut copilăria prea repede (eventual pentru că şi-a tras-o prima oară la 14 ani, căci deh, era emancipată şi liberă) şi acum, la 30, gângureşte ca un prunc nou-născut şi are comportament de preşcolar uşor retard? Pizdulice!

Pseudo-poetă care suspină amarnic după vampirul din Twilight şi crede că nu va găsi niciodată dragostea adevărată pentru că bărbaţii sunt toţi nişte animale needucate? Pizduliceeee!

Rafinată care crede că valoarea unui lucru se măsoară în preţ şi că dacă mănânci ceapă la restaurant înseamnă că eşti culmea ţărănismului? Rafinizdulice!

Feministă care vede în relaţiile interumane o continuă luptă, din care numai una poate ieşi câştigătoare? Feminizdulice!

Indecisă, confuză, labilă psihic (mi-e cald, mi-e frig, mi-e cald, mi-e frig) şi mândrindu-se prin târg cu lipsa capacităţilor ei practice, pentru că vezi-doamne, ea e intelectuală, deci nu ştie să şteargă praful? Confuzdulice!

Cum o recunoşti? Nu-i chiar uşor. Spre deosebire de piţipoancă, identificabilă în maxim cinci minute prin prostia debordantă, pizdulicea deseori are mai mult decât paie în cap. A citit nişte cărţi, a făcut o şcoală, a ieşit în lume.

Semnul distinct de recunoaştere e singtagma “vreau să-mi trăiesc viaţa”, care de obicei apare în legătură cu dorinţe latente de sex variat şi călătorii prin alte ţări. Pizdulicea nu crede în relaţii, ea vrea să fie liberă. Nu crede în responsabilităţi, vezi mai sus. Munceşte, se întreţine oarecum, dar nu ştie ce vrea să facă în viaţă. Oricum, ceva creativ, artistic, să se potrivească vieţii ei sălbatice şi libere.

Ajunge la perfecta dezvoltare în jurul vârstei de 24 de ani, după ce termină facultatea şi se angajează prima dată. Jonglează abil între gaşca de prieteni şi gaşca de la giob, iese 5 zile pe săptămână în club după care trăieşte din pâine şi margarină până la următorul salariu. Chestie de care e foarte mândră (“ce boemă sunt!”) şi cu care se laudă la toată lumea, indiferent dacă vrei să asculţi asta sau nu.

Dacă are ceva bani, îşi ia maşină, să meargă cu gaşca în vamă. Serialul preferat e Sex and the City, pentru că “fetele alea sunt aşa de fabuloase!”

Îşi trăieşte viaţa în concedii aleatoare prin diverse ţări şi agăţând tipi de toate naţiile, după care le compară performanţele în pat. Detaliat. Chiar dacă nu vrei să auzi asta. Ea e liberă.

Se ofileşte brusc după 30 de ani, când începe să ticăie ceasul biologic, libertatea se traduce subit în singurătate iar boema în lipsă de orientare. Se resemnează ironic “bărbaţii sunt ca veceurile, ori ocupaţi ori plini de căcat.”

Mâna sus cine n-are o pizdulice în anturaj!

Pentru trendinezi şi faşioniste de pretutindeni, pe-locuri-fiţi-gata-start! Acum aveţi ocazia să cheltuiţi mii şi mii de euroi ca să arătaţi ca milogul de la colţul străzii.

Pentru că, nu-i aşa, moda se execută, nu se discută.

Sursa poză: Vogue.

Am simţit o strângere de inimă. Adică şi el îmbătrâneşte? Ce facem acum, îl pensionăm? Îl aruncăm la gunoi, pe el, bietul, inutilul, fără o strângere de mână şi un salut călduros? Tocmai acum, când ne obişnuisem unul cu celălalt şi nu îmi mai dădea eroare, retrăgându-se brusc din lumea pixelilor în misterioasa lui lume a biţilor şi a lui 0 şi 1?

Tocmai acum să renunţ la el? Pentru că e prea bătrân? Fără să-i fi asigurat un mimim fond de pensie?

Pentru că site-urile noi şi fâşneţe îşi bat joc de setările lui vechi şi de faptul că reţine din ce în ce mai puţin şi se mişcă mai greu cu artrita şi vârsta pe cocoaşă?

Să-l las pradă batjocurii flash-urilor sau să-l pensionez, ştiind bine că unul noi şi tânăr e fiţos şi cere mai multă întreţinere şi memorie? Dileme, dileme.

Drept pentru care uite nişte grafic făcut de Maddame – foarte edificator, de altfel.

Totuşi, cu ocazie de “n-am mai ieşit de o lună din Bucureşti, hai să mai respirăm şi aer fără noxe” şi cu mijlocirea tratativelor îndelungate, Maddame, domnul M şi prietenii noştri SS au purces în pelerinaj la Mamaia, după mai mult de un deceniu lipsă din partea subsemnatei.

Mamaia e ca un gherţoi care a prins potul cel mare. Habar n-are ce vrea de la viaţă, nu se spală prea des, dar îşi dă cu Şanel, că e scump şi-a văzut la Gogu din Italia că aşa face oamenii cu bani.

• Mare mister nedescifrat: de ce digeii de pe plajă pun muzică de club în toiul zilei? De ce să nu ascultăm valurile mării, dacă tot mergem la mare? Sau nişte muzică cilău, în surdină, să se poată şi creierul nostru dezlipi de gălăgie şi stres? Nu! La Mamaia îţi bate tuci-tuci în timpane cât e ziua de lungă. O piesă lungă, repetitivă şi plictisitoare. Tuci-tuci-tuci-tuci.
• Alt mister nedescifrat: Dacă tot amenajezi plajă de mare fiţ, de ce nu crăcănezi mai mult distanţa dintre sezlonguri? Bine, pui paturi pe plajă că aşa ai văzut tu la văru’ Gogu din Italia. Dar de ce unul lângă altul, să-şi miroasă gherţoii fluidele corporale unul celuilalt?
• Marea caldă, dar plină de salată.Trebuia să înoţi până în curte la mama zmeului ca să fie limpede.
• Hotelul ăla cu maşinile, Rex: chiar nu vede nimeni că are geamuri termopan albe, neacoperite? Din alea de bloc comunist renovat?
• Ţâţe multe. Unele frumoase.
• Noua specie de mamifer marin: balena roşie eşuată. De sex masculin sau feminin, iniţial decolorată, balena stă la soare toată ziua, cu o nesimţire demnă de cele mai ambiţioase recorduri, până când culoarea i se schimbă în cea care îi dă numele. Se cojeşte, suferă de arsuri, dar o ia de la capăt. Exemplarele feminine sunt adeseori posesoare de mamele mari şi atârnătoare, pe care le poartă la vedere şi care se aşează în părţi, la stânga şi la dreapta burţii imense.
• Bărbaţii români încă sunt de părere că este cul să poarte chiloţi la plajă. Nu e. Vă rog, în numele celui mai elementar simţ estetic, nu ni-l mai fâlfâiţi pe agentul 070 în faţă. Dacă nu sunteţi înotători de performanţă şi nu vreţi să treceţi marea înot, purtaţi slip cu măcar un pic de mânecuţă. Cu atât mai mult cu cât nu mai sunteţi cei mai tineri.

Totuşi, plajă + o carte + nectarine + domnul M + înotat mult + soare cu măsură  egal atmosferă de vacanţă. Pentru restul există Mastercard.

Ce înseamnă asta?

Pruncimea de generală nu va mai fi examinată la comentarii literare şi matematică ci va răspunde la întrebări practice. Ca să testăm cum pot ei să aplice în viaţa de zi cu zi ceea ce învaţă la şcoală.

Acuma, n-o să fiu eu aia care dă cu băţul. Dar nu pot să nu ridic o sprânceană a mirare la aceste proiecte măreţe, după ce la o minimă scormoneală internautică am aflat nu numai că România a participat la toate cele 3 studii PISA procesate până în prezent, dar şi că s-a calificat cu brio printre ultimele ţări în privinţa rezultatelor obţinute. Dintre ceva peste 60 de ţări care acoperă aproximativ 90% din economiile mondiale, carevasăzică, România este urmată la coada clasamentului numai de ţări precum Kirgistan, Quatar, Indonezia şi Tunisia.

Ca să fim mai exacţi, România s-a clasat la ultimul studiu PISA (cel din 2006) cam cum urmează:

• Ştiinţe – a 11-a de la coadă, cu o eficacitate a învăţării care întrece numai Indonezia şi Azerbaidjanul
• Citire – a 10-a de la coadă, cu remarca înrăutăţirii situaţiei din 2003 până în 2006
• Matematică – aici suntem aproape genii – a 14-a de la coadă

Adică, cum vine, noi vrem să introducem o reformă care să testeze nişte aptitudini care lipsesc cu desăvârşire de la juniorul carpato-danubiano-pontic. Fără ca profesorii să-şi schimbe metodele de predare, fără o reformă gândită a materiei şi a mijloacelor de învăţare. Nu, tovarăşa Cati vrea ca de anul viitor să le dăm dracu’ de teze unice (altă tâmpenie), că tot se vede clar că n-au funcţionat neam, şi să trecem pe mirobolantul sistem PISA.

Şi uite-aşa, ardeleanca din Maddame şade şi cujetă:

• O fi pentru că dacă Miclea, fostul Cati Andronescu la capătul de sus al Ministerului Educaţiei, a venit cu o idee de reformă, Abramburica nu se poate lăsa mai prejos şi vine şi ea repede cu alt plan mai trainic şi mai frumos?
• O fi pentru că dacă tot am ieşit ca dracu’ la sus-numitele teste  (neaşteptat de ne-mediatizate prin presa românească, zic) mai bine le facem direct materie de examen, ca să facă micii domni Goe nişte meditaţii la PISA şi să nu mai rămânem repetenţi şi anul acesta?
• Dar tehnicile de predare, dar materia, dar cerinţele profesorilor, dar mama lui de învăţământ care naşte numai nulităţi cu diplome, când se reformează, stimabililor?

*PISA (“Programme for International Student Assessment”)