Şi ce face duduia în căutare de validare automobilistică? Conduce agresiv, înjură, taie faţa, omite să semnalizeze, parchează maşina înfipt şi o lasă cu roţile strâmbe, nu se asigură, arată muie, urlă. Că deci să arate cum că nu-i pasă şi e cul.

Cel mai uşor uităm să fim doamne la capătul covrigului. Drept pentru care Maddame, blogul tău de fineţe, musai să-ţi amintească cum se comportă doamna pe şosea.

1. Ţine ochii deschişi! Regula elementară a bunului simţ are aplicaţie directă în trafic. Asigură-te tot timpul, foloseşte cu încredere oglinzile (da, şi pe cele laterale), dacă schimbi banda, aruncă o scurtă privire şi în lateral, să nu fie vreun gog la punctul mort.

2. Nu încurca! Bine, într-un oraş ca Bucureştiul, musai vei încurca pe cineva, oricât de bun şofer ai fi. Nu putem să mulţumim pe toată lumea, dar totuşi: nu bloca intersecţia (da, nici străduţa laterală când tu aştepţi în coloană; dacă opreşti cu 2m mai repede pentru a face loc celor care ies de pe străduţă, cu siguranţă nu-ţi va cădea nasul), nu bloca parcarea, nu parca pe două locuri, nu merge pe banda a doua atunci când circuli cu viteză mică. Ţine cont întotdeauna de ceilalţi participanţi la trafic, ca o adevărată doamnă. Asta include, desigur, şi să foloseşti semnalizarea, deşi am văzut în ultima vreme că este considerat un obicei inutil şi demodat.

3. Nu claxona! Ştii că într-o societate civilizată, claxonatul este interzis. Faptul că foloseşti claxonul într-o situaţie de urgenţă, pentru a evita un accident, este una. Alta e să claxonezi ca decerebrata la semafor, pentru că boul ăla nu a pornit în secunda a doua după ce s-a făcut verde. Fii o doamnă şi fii discretă în trafic.

4. Nu fi agresivă! Condusul sughiţat, alternând demarajul puternic cu frânele bruşte, eventual cu înjurături scuipate printre dinţi, cu siguranţă nu-ţi va oferi aura de şoferiţă versată, ci maxim de pisi care nu-şi cunoaşte destul maşina pentru a o ţine în frâu şi care e prea nesigură pe ea pentru a conduce frumos.

5. Condu constant! O şoferiţă bună nu este cea care demonstrează tot timpul ce reflexe geniale are ea, ci este duduia care ia curbele lin, frânează încet şi  în a cărei maşină poţi dormi liniştit, indiferent de calitatea drumului pe care conduce. Asta nu include să mergi cu 50km/h de la Bucureşti la Oradea, dar nici să mergi 200 de metri cu 150km/h pentru a frâna după aia brusc la 60km/h pentru că se apropie radarul.

7. Nu vorbi la telefon la volan. Da, ştiu, eşti femeie de afaceri, om important, ce mai, şi trebuie să porţi discuţii cu clienţii. Îţi spun un secret: cu adevărat importantă eşti atunci când toată lumea înţelege că nu eşti disponibilă acum.

8. Nu te comporta ca şi cum ţi-a cumpărat mama şosea. Ca doamne, suntem obişnuite să ni se dea prioritate în diferite situaţii. Domnii ne ţin uşa, ne poftesc înaintea lor, ne ţin liftul etc. Dar aşa cum nu-i frumos să cerem unui domn să ne deschidă uşa, nici în trafic n-o să-l silim să ne dea prioritate, numai pentru că noi suntem purtătoare, mă-nţelegi, de ţâţe.

9. Fii calmă! Nu e greu să nu te enervezi în trafic. Tot ceea ce trebuie să faci e să-ţi calculezi bine timpul necesar pentru a ajunge de la A la B şi să pleci la timp. Atunci, faptul că un intersecţia e aglomerată, că un viteaz îţi taie faţa că e el grăbit sau că bătrânelul din faţă îşi conduce Dacia din 74 de parcă ar împinge-o, te vor lăsa rece. Imaginea unei fomei îndârjite, care face ca toţi dracii, evocă mai mult muma pădurii decât regina şoselelor.

10. Fii doamnă! Dacă respecţi regula 1 şi ţii ochii deschişi, musai vei vedea cum cineva aşteaptă de mult să iasă de pe o stradă lăturalnică, cum, deşi e aglomerat, s-a încadrat greşit (oameni suntem!) şi vrea să schimbe banda, pietonii care încearcă să treacă strada. Fii o doamnă şi dă prioritate!  Mulţumeşte atunci când ţi se acordă prioritate. Cu siguranţă nu-ţi va exploda o roată dacă te vei comporta civilizat. Plus karma, alea.

Un domn pe care îl respect maxim (şi cu care mă voi şi mărita la anul) a avut o vorbă mare: “Tu la condus ai marele avantaj că eşti femeie. Nu trebuie să demonstrezi nimic nimănui şi n-ai spiritul ăla competitiv al bărbatului, care vrea el mereu să fie cel mai tare.” O dau şi eu mai departe aşa cum am primit-o din gura unui bărbat şi, de altfel, mare domn în trafic.

Exact modelul ăsta de sandale nu avantajează majoritatea duduilor,sunt relativ incomode şi fac orice picior să arate neîngrijit, oricât timp ai fi investit în pedichiura perfectă. În plus – chiar ai nevoie de ciorapi în jurul gleznelor în miezul verii? Numai pentru că “se poartă”?

Aceleaşi chestii se aplică şi pentru sandalele gladiator, cu excepţia cazului când culoarea lor este foarte apropiată de culoarea pielii şi sunt purtate cu pantaloni sau rochii scurte.

Ca să citez din personajul meu de suflet, “I deserve neither such praise nor such censure”.  Nu am fost niciodată feministă, chiar dimpotrivă, în anul 2009, feminismul mi se pare o mişcare a femeilor proaste, cu care nu prea mă încântă să mă identific.

Judecata se bazează pe trei piloni de gândire, pe care Maddame în marea-i locvacitate îi va detalia pe rând.

1. Feminismul a fost bun la vremea lui. Vremea lui s-a terminat în anii şaizeci.
2. Feminismul a alunecat în derizoriu.
3. Feminismul e o mişcare misogină.

Să începem dară.

1. Feminismul a fost bun la vremea lui. Înţeleg că la începutul secolului al 20-lea, femeile luptau pentru dreptul la vot şi pentru dreptul la implicare în viaţa politică şi socială alături de bărbaţi.  Am înţeles şi lupta feministelor din anii 60, care protestau pentru dreptul femeii de a decide asupra propriului corp (avort şi alte cele). Au fost mişcări bune, care au scos în evidenţă egalitatea în drepturi între cele două sexe şi libertatea individuală şi au dus la apariţia femeilor în viaţa politică şi socială. Bun, frumos.

Pentru aia să nu uităm că mişcarea asta de emancipare a urmat pitoreştilor ani 50, care la rândul lor au venit imediat după război. Dacă în timpul războiului, femeile au fost mai “emancipate” ca oricând, muncind în fabrici şi pe şantiere în locul bărbaţilor plecaţi să moară ca proştii pe front, odată ce războiul s-a terminat, adoptarea rolurilor tradiţionale a venit ca o gură de aer proaspăt. Nu trebuie să le condamnăm pe bunicile care trăiau la mijlocul secolului trecut pentru că tot ceea ce îşi doreau era să aibe grijă de prunci şi să fie frumoase. Rolul tradiţional asumat era ca un plasture pus pe trauma războiului.

Să nu uităm nici de foarte cochetele flapper girls din anii 20 şi de divele anilor 30, care îşi câştigau singure existenţa, ieşeau neînsoţite în bodegi, participau la discuţii filosofice şi se iubeau cu cine vroiau, dincolo de orice convenţii sociale rigide.

2. Feminismul a alunecat în derizoriu. Că la vremea lui feminismul a făcut valuri la nivel social şi a dus la o nouă aşezare a rolurilor, este adevărat cu excepţia faptului explicat mai sus că rolurile alea erau asumate ca urmare a traumelor războiului.

Astăzi feminismul s-a trezit deodată că nu mai are pentru ce să lupte şi că a ajuns ca o babă paranoică, babă care vede duşmani şi pericol peste tot, şi care se ceartă cu toată lumea numai de dragul cerţii, pentru că asta ştie să facă şi ăsta a fost scopul ei în viaţă.

Feministele au ajuns femei-bărbat avide de putere, militante veşnice şi urâţite precoce (sufleteşte şi fizic), care trăiesc întru anihilarea inamicului comun: purtătorul de penis. Grotesc.

3. Feminismul e o mişcare misogină. Sau, cum spunea un bărbat tare deştept: dacă o femeie vrea să facă şi munca mea, de ce să mă opun? Vrem atât de mult să demonstrăm cât de egale suntem cu bărbaţii, încât ne pierdem orice urmă de discernământ şi feminitate. Luptăm neîncetat pentru drepturile noastre, fiecare ciorbă pe care nu o facem, fiecare bătătură în palmă de la dat la sapă, fiecare vomă după o beţie cot la cot cu bărbatul e o mică victorie în emanciparea noastră declarată.

(Trebuie spus aici şi că feministele din oficiu “luptă” pentru drepturile lor, ceea ce exclude automat varianta mai simplă, în care îţi asumi în pace un rol sau nişte drepturi, fără să trâmbiţezi chestia asta în public. Noi luptăm, nu discutăm!)

Ce implică toată mascarada asta? Că o femeie ar trebui să demonstreze că e egală cu bărbatul de lângă ea, copiind tot ce face respectivul. Un pic absurd, zic, atâta timp cât plecăm din oficiu de la ideea că suntem egali…

Concluzia? Feminismul e exact mişcarea care demonstrează că femeile au nevoie de o mişcare de emancipare ca să fie egale cu bărbaţii. Deci că ele singure nu sunt în stare. Deci o mişcare care în fond, denigrează femeile. Misogină carevasăzică.  De ce să te identifici cu asta?

Finalul apoteotic: feminismul e pentru proaste. Femeile nu se împart în femei emancipate sau nu, se împart în femei deştepte şi femei proaste. O femeie deşteaptă va şti întotdeauna să-şi ia ce vrea de la viaţă, indiferent dacă s-a “emancipat” sau nu, dacă ştie să facă o ciorbă şi îi calcă iubitului cămaşa sau nu.

Numai femeile proaste au nevoie să se ascundă după concepte şi teoretizări absurde. Pe care de obicei nu le înţeleg, motiv pentru care le transformă în religii intolerante (dacă nu eşti cu noi, eşti împotriva noastră). O femeie deşteaptă n-are nevoie să fie feministă. Îi ajunge să fie femeie.

Desigur din categoria Cum să fii o doamnă.

Dă-mi voie să ridic o sprânceană a sarcasm.

Prietene, chiar dacă timpul se contractă mai mult pe zi ce trece, chiar dacă informaţia se dilată exponenţial şi devine imposibil să acumulezi măcar un procent infim din ceea ce se creează zilnic, chiar dacă îţi doreşti să fii frumos, bogat şi plin de succes, nu se va întâmpla.

Nimic din ceea ce poţi aplica pe tine sau la tine nu te va schimba peste noapte. Că îţi place sau nu, eşti condamnat ori la mediocritate, ori la un proces lung şi dureros de transformare, care numai plăcut nu va fi şi unde te vei trezi demoni care nu te vor face în niciun caz fericit.

Nu există reţete minune, nu există programe senzaţionale sau algoritmi în stare să transforme un broscoi în prinţ, oricât de mult ai fi studiat scena sărutului.

Şi e bine aşa. Un lucru am învăţat în nişte decenii şi jumătate: totul în viaţă trebuie muncit. Cel puţin de noi, ăştia 95% dintre oameni care nu apărem la televizor.  Orice succes are muncă în spate, nu numai muncă frumoasă ci şi multă rutină, şi nimic nu se întâmplă peste noapte.

Deci dacă vrei să fii deştept, informat, frumos şi iubit, dă-i drumul! Dar aşteaptă cel puţin un an înainte să evaluezi rezultatele şi să vezi dacă ţi-a mers sau nu.

Dacă unui embrion îi ia 9 luni să se transforme într-un mic om (şi e, vorba-ceea, într-un mediu unde totul îi vine mură-n gură)  tu cum te-ai gândit că poţi să devii un mare om în zece zile?

PS. Acuma dacă-mi vii cu argumentul că oamenii nu se schimbă, mai bine nu veni. Faptul că ţie îţi lipseşte voinţa nu înseamnă că poţi generaliza asta asupra tuturor.

Observaţie şi recomandare călduroasă Maddame.

Ochelarii negri, mari şi cu lentila închisă la culoare, mai ales dacă ai tenul şi părul deschise la culoare, te vor face să arăţi ca o muscă. O muscă mare şi năucă.

Dacă nu vă puteţi abţine şi vă trebuie musai ochelari mari, încercaţi măcar să fie în concordanţă cu moaca voastră. Adică să arate echilibrat.

Şi să fie maro sau gri. Negrul…vezi mai sus.

Poză ciordită de aici.

Maddame a citit, a închis revista, a tras apa şi s-a pus pe cujetat. Adică cum, rămasul tânăr are nevoie de un program predefinit, te întâlneşti cu prietenele şi faci nişte chestii tâmpiţele şi puerile, spui doo incantaţii şi pam-pam! Eşti tânăr?

Doo zile mai târziu, Maddame a citit ce a scris Arhi la el pe blog, cum că tinereţea n-are vârstă. Erau deja prea multe semne, trebuia generat un post despre cum să fii tânăr în spirit până la adânci bătrâneţi.

Explicaţie Maddame a tinereţii şi mic îndrumar de păstrare a spiritului tânăr!

Explicaţie:

• Să fii tânăr nu înseamnă să te comporţi pueril. Aşa cum femeile în toată firea care gânguresc ca nişte bebeluşi dau impresia de retard avansat, şi bărbaţii trecuţi de prima tinereţe care fluieră nonşalant după duduiţe minore pe stradă sunt mai mult decât ridicoli. Să te comporţi ca un puber când ai peste 30 de ani te expune într-un mod deloc avantajos.
• Şi de ce ai vrea să te comporţi ca un puber? Pubertatea e cea mai nasoală perioadă, nu înţelegi nimic din nimic, eşti depresiv sau extrem de exuberant, te gândeşti numai la sex dar nu faci sex şi treci prin cele mai ciudate transformări fizice şi psihice posibile.
• Să ai un spirit tânăr nu înseamnă, carevasăzică, să te comporţi copilăreşte. Faţă de un puşti ai avantajul experienţei de viaţă, al unor trăiri sufleteşti mult mai complexe şi al capacităţii de a nu te lua prea în serios. Foloseşte cu încredere înzestrările cu care te-au binecuvântat natura şi vârsta!

Mic îndrumar:

• Păstrează-ţi nealterată capacitatea de a râde din toată inima. Fii un om vesel, păstrează-ţi simţul umorului, cultivă autoironia şi nu te lua prea în serios. Mai ales asta cu luatul în serios e o un semn al “oamenilor mari”, care îşi ştiu exact locul în viaţă şi nu şi-ar depăşi norma pentru nimic în lume. Suntem oameni, avem momente vesele şi triste, dar în final ne diferenţiem prea puţin unii de alţii. Autoironia este o armă bună împotriva cotidianului şi a rutinei. Ia vezi dacă şi la tine merge!
• Fii activ. Este o caracteristică de nelipsit a oamenilor veşnic tineri. Am colegi la dans un domn şi o doamnă de peste 60 de ani. Dansează mai frumos decât mulţi puşti şi nu ar lipsi pentru nimic în lume de la curs. Toată lumea îi admiră şi nu cred că e nimeni între noi care nu ar vrea să fie într-o zi exact ca ei.
• Bucură-te de lucrurile mici acum şi aici (rimă neintenţionată, dar potrivită). Nu numai concediul ăla de 5.000 de euro, pentru care ai muncit un an întreg, te poate mulţumi. Dacă îţi pui speranţa de fericire numai în evenimente majore, te vei găsi veşnic nemulţumit şi îmbătrânit precoce. Evadează un weekend pe Valea Oltului (mult mai liniştită decât valea Prahovei şi cu mai puţină fiţă), mergi cu iubitul/iubita la plimbare în parc, plimbă-te cu bărcuţa pe lac. Sunt lucruri mici care te deconectează şi te înveselesc.
• Învaţă să te accepţi. Eşti prea gras, câştigi prea puţin, mai vrei să faci încă o şcoală, n-ai maşina potrivită şi cultura ta lasă de dorit. Ce-ar fi să nu te mai plângi atât şi să-ţi accepţi condiţia? Nu suntem toţi făcuţi pentru excelenţă, oricât de mult ne-ar fi povestit părinţii când eram mici că aşa e. Faptul că nu ai o înfăţişare şi un trai de milioane nu înseamnă că nu eşti valoros ca om. Acceptă că eşti mediocru şi vezi ce faci cu asta (reţetă testată 100% Maddame). Acum nah, să te accepţi aşa cum eşti nu înseamnă că încetezi să mai lupţi pentru lucrurile care îţi sunt importante. Înseamnă numai să nu îţi condiţionezi fericirea de realizarea lor.
• Încearcă lucruri noi. Un mare NU rutinei! Ca o completare a punctului anterior, nu te mulţumi cu un trai călduţ şi sedentar. Fă un sport, dezvoltă-ţi un hobby, cunoaşte lume nouă. Faptul că munceşti pentru ceva care te bucură şi atingi o performanţă în domeniul respectiv îţi va creşte încrederea în tine.

Final apoteotic: Imaturitatea nu este leacul împotriva îmbătrânirii.  E ca şi cum ai avea riduri, te operezi, dar uiţi să “lucrezi” şi gâtul: vei afişa o faţă întinsă peste un corp de moş – o imagine grotească a omului care încearcă cu orice preţ să rămână tânăr. Leacul e altul – foloseşte maturitatea şi experienţa ta de viaţă pentru a trăi frumos, vesel şi a da un sens vieţii tale. Garantat Maddame & Familia

Ţin minte şi acum prima şi singura noastră discuţie în contradictoriu, în care neştiutoarea de mine, degrabă degustătoare de conversaţii complicate şi de argumente interesante, m-am aruncat cu capul înainte.  Inutil să redau aici cum a degererat parle-ul nostru, în final totul s-a terminat apoteotic, cu un monolog al lui de un sfert de oră, în care mi-a explicat că dacă eu aşa gândesc, e clar că nu putem vreodată fi prieteni şi e mai bine ca drumurile noastre să se despartă aici.

Nu s-au despărţit acolo, ne-am mai văzut zilnic pentru ceva timp, dar fiecare tentativă de conversaţie din partea lui s-a terminat delicat, cu un lapidar “ok” din partea mea. Nu m-am avânturat niciodată de atunci să-l contrazic cu ceva, dar am şi renunţat la a-i mai da deosebită importanţă.

Problema omului era, am cugetat eu acum ceva vreme, mai bătrână şi mai înţeleaptă fiind decât atunci, că nu reuşea niciodată să despartă argumentul de persoană. Pentru el, discuţia nu se purta în spaţiul neutru dintre două sau mai multe persoane, ci pe teritoriu minat, în spaţiul privat sufletesc al omului. Era un răzbel care trebuia câştigat, mă-nţelegi. Nu conta care erau metodele, nu conta că nu avea, de fapt, nimic de câştigat. Gogu avea mereu mereu mereu ultimul cuvânt.

E clar unde vreau să ajung cu asta.

Senzaţional! Maddame îţi oferă în premieră locală: Sfaturi pentru o discuţie productivă!

1. Ascultă cu urechea potrivită. Zice poetul că orice enunţ, oricât de banal, poate fi interpretat în (minim) trei feluri. Să luăm ca exemplu “E frig afară”. Tu cum înţelegi dacă gogul de lângă tine îţi zice asta? Click pe poză după ce răspunzi.
2. E clar că trebuie să îţi păstrezi obiectivitatea faţă de persoana din faţa ta şi să te concentrezi asupra discursului, şi nu a persoanei.
3. O discuţie se poartă pe teritoriu neutru. Nu ataci persoana din faţa ta, ci argumentele ei.
4. Lasă-l pe cel din faţa ta să-şi termine ideea. E o cutumă balcanică întreruperea interlocutorului, pentru că ai tu ceva important de zis. Pe de altă parte, oamenii tind să vorbească până ce-i întrerupe cineva. Civilizat e să nu întrerupi, mai ales dacă interlocutorul tău e străin. Poate fi interpretată ca o dovadă crasă a lipsei de bun simţ.
5. Cântăreşte-ţi bine cuvintele. Să vorbeşti mult şi prost îţi dă maxim un avantaj de moment prin exasperarea interlocutorului.
6. Foloseşte fraze scurte şi argumentează.
7. Nu ridica vocea. Nu există excepţii de la regula asta. E de prost gust să vorbeşti tare şi răspicat.
8. Nu căuta să ai mereu ultimul cuvânt. S-ar putea să n-ai dreptate, nu le ştim toţi pe toate. S-ar putea să ai dreptate, dar să aibă şi celălalt. S-ar putea să n-aveţi nici unul dreptate. În final, o conversaţie nu se reduce la cine are dreptatea în chiloţi.
9. Apreciază o argumentare inteligentă, chiar dacă nu este în acord cu principiile tale.
10. Opreşte o conversaţie atunci când devine agresivă, redundantă sau degeaba. Cel mai uşor mod este să nu mai răspunzi “provocării”. Conversaţia moare repede dacă nu e întreţinută.
11. Învaţă, punct. Orice discuţie pe care o porţi te poate învăţa ceva nou. Este cea mai bună metodă să afli că lumea nu e numai alb şi negru.

Învaţă să contrazici inteligent, să cedezi cu graţie şi să asculţi. Vei avea numai de câştigat.

Da, ştiu, eşti femeie şi vrei să fii frumoasă. Te uiţi în oglindă şi observi orice rid. Ţi-ai vinde sufletul pentru tinereţe veşnică. Asta nu înseamnă că trebuie să ţi-l vinzi firmelor de produse cosmetice. Mai ales că multe dintre ele sunt perfect degeaba şi se bazează exact pe slăbiciunea ta şi visul frumuseţii eterne ca să te manipuleze în a cumpăra gogoşile lor.

Dar tu, pentru că eşti o femeie deşteaptă, vei avea un minim discernământ şi vei alege între produse în care merită să investeşti echivalentul salariului minim pe economie şi cele care, oricât de scumpe ar fi, vor avea acelaşi efect ca şi varianta moca de la tine din cămară .

Cum ar fi:
Cremele şi gelurile pentru gomaj/peeling. Sunt chestiile cele mai degeaba inventate vreodată. Nişte cremuţe care conţin particule abrazive şi care îţi promit piele de bebeluş pentru că îţi îndepărtează celulele moarte de la suprafaţa pielii.
Exact acelaşi rezultat îl obţii dacă te “gomezi” cu mălai, sare de bucătărie mare sau tărâţe. Amesteci una din chestiile de mai sus cu un gălbenuş de ou, cu ulei de măsline sau cu gelul tău normal de duş şi pam-pam! Cremă de gomaj, kthxbye.

Demachiantul. Un lapte sau o cremă care stă maxim 2 minute pe faţa ta şi îţi dă jos machiajul şi mizeria din timpul zilei. Poţi să îţi cumperi unul care costă 100+ RON, dar efectul va fi identic cu unul care costă 10 RON: îţi antrenează praful şi machiajul, pe care le ştergi după aia cu o dischetă de bumbac sau cu vată. Decât să cheltuieşti absolut aiurea pe el, mai bine învaţă să te demachezi corect. Acţiunea de curăţare nu este dată de unsoarea de pe faţă, ci de mişcările de masaj executate cu vârfurile degetelor.

Tonicul. O invenţie inutilă a firmelor cosmetice. De fapt, un lichid care miroase frumos şi pe care ţi-l întinzi pe moacă după ce te-ai demachiat, ca să îndepărtezi restul de demachiant. Poţi să te speli pe faţă cu apă de la robinet şi vei descoperi cu uimire că are exact acelaşi efect.

Măştile de faţă. Îţi promit că te transformă peste noapte din Miss Piggy în Miss Univers.
Nu ţi se pare o contradicţie crasă faptul că plăteşti bani grei pentru “măşti de faţă cu lapte şi miere”, “măşti cu kiwi”, “măşti cu ciocolată” şi alte tâmpenii? Adică ce rost are să cumperi o mască cu lapte şi miere? Nu e mai uşor să te duci acasă, să amesteci o lingură de miere cu doo linguri de lapte şi să ţi-o întinzi pe faţă? Sau să zdrobeşti o portocală – pam-pam! mască cu acid AHA.
Hai, ştiu că poţi mai mult, dragă margaretă!

Cremele anticelulitice. Stiftung Warentest a făcut acum vreun an un test al eficienţei cremuţelor anticelulitice, luând produse cu preţuri între 5 EUR şi câteva sute. După vreo 8 săptămâni de teste, rezultatul a fost unanim. Nicio cremuţă nu a avut efectul promis. De ce? Pentru că orice ai face, celulita nu poate fi “topită” de o cremuţă.
Efectul cremelor este de hidratare. Orice cremă de corp face asta. Efectul anticeluliltic nu este al cremei, ci al mişcărilor de masaj pe care le faci şi care îţi pun sângele în mişcare.
Deci dacă tot ţii neapărat, unge-te cu o cremă grasă (cum ar fi Nivea din aia albastră, care are aceeaşi formulă de vreo 100 de ani) şi masează-te până intră complet în piele. Efectul este identic – piele mai fină şi bine irigată.

Şampon/Gel de duş. Oricât de mult ar costa un şampon sau un gel de duş, face exact acelaşi lucru – tensidele conţinute antrenează sebumul şi impurităţile şi le curăţă de pe piele. N-are rost să faci investiţii mari în ele, oricât de spălată pe creier ai fi de reclame.

În ce merită să investeşti mai mult: o cremă bună de faţă, care să fie potrivită tenului tău. Un fond te ten (dacă foloseşti) care să nu arate ca o mască şi să-ţi uniformizeze pielea frumos. Un parfum bun (alea ieftine se simt, oricât de fudulă te-ai da) şi discret, care să-ţi completeze eleganţa.

Nu te lăsa influenţată de reclame stupide şi de mirajul tinereţii veşnice. Eşti mai deşteaptă decât atât!

Din seria Cum să fii o doamnă.

Cei mai curajoşi purtau costum maro-căcăcios, cu cămaşă bej. Uau.

Ţinuta de pinguin merge perfect când eşti chelner. În rest, este cel mai odios mod de a te îmbrăca şi spune despre tine că faci sex de doo ori pe săptămână, de la 22.00 la 22.30 (notat în agendă), că bei Salitos când ieşi în club şi cea mai mare aventură a vieţii tale a fost ultimul tim-bilding cu firma, la Bran, unde te-ai dat în tiroliană.

Deci marele nu la alb şi negru. Şi la maro căcăcios cu bej, care e combinaţie de babă.

Recomandare Maddame! O ţinută şic pentru birou!

1. NU poliester şi fibre sintetice! Există costume, rochii şi bluze foarte şic din lână, bumbac, in şi mătase, care îţi lasă pielea să respire, îţi mângâie formele şi se aşează frumos. Iar diferenţa de preţ este minimă, dacă nu te încăpăţânezi să cumperi articole de firmă.
2. Renunţă la pantaloni. Te fac să arăţi grasă, sunt greu de purtat şi după o zi de muncă arată dezordonat, pentru că fac genunchi.
3. Poartă cu încredere fuste drepte (dacă ai picioare subţiri şi frumoase) sau evazate (pentru genunchi şi glezne mai groase), până la jumătatea genunchiului, combinate cu bluze feminine din mătase sau bumbac şi pantofi cu toc.
4. Rochiile ideale au lungimea până la genunchi şi decolteu mic, rotund, pătrat sau en-coeur. Fără expunere la ţâţe! Asta dacă vrei ca interlocutorul tău să vorbească cu tine şi nu cu cele două doamne.
5. Sacoul. Nu înseamnă neapărat sacou la doi nasturi, cu revere mici. Există variante cu guler de tunică, cu curea în talie, în formă de A (în stilul anilor 60) etc. Poate găseşti ceva care te prinde frumos şi poate fi combinat cu rochii şi fuste diferite. Nu purta costume! Mai şic e ca sacoul şi fusta să fie asortate, dar nu uniformă.
6. Tocuri! Tocurile nu înseamnă 12cm. Chiar şi un toc mic de 3-4 cm, subţire, îţi lungeşte optic piciorul, îţi ridică fundul şi îţi dă o postură frumoasă. Important e să nu fie pătrat şi butucănos.
7. Dacă tot suntem la pantofi, dă-le foc papucilor cu vârful ascuţit (de vrăjitoare) sau pătrat. Arată ca dracu’. Cei mai eleganţi pantofi de zi sunt cei cu toc mediu (5-8 cm) şi cu vârful rotunjit.
8. Negru. Negrul e culoare de mort. E cea mai mare tâmpenie să crezi că merge la orice şi că e elegant. Nu e. E facil. E lipsit de imaginaţie şi plictisitor. Dacă vrei alte culori decente care să meargă la birou, uită-te după nuanţe de gri, verde închis, crem, vişiniu.
9. Geanta. Trebuie să fie încăpătoare, dar nu foarte mare. Ideea de femeie mică de statură (subsemnata vă salută) acoperită de un genţoi cât casa e ridicolă. Alege geanta în aşa fel încât să fie în echilibru cu statura ta. Păstrează ordinea în geantă şi nu o folosi pe post de coş de gunoi, în care arunci toate căcaturile.
10. Machiajul. Nu ca la circ, dar nici cu faţa uleioasă şi rimelul scurs. Încearcă să arăţi îngrijit.
11. Accesoriile: adică eşarfe, lanţuri, curele, bijuterii etc. Fii creativă. Rupe monotonia unei ţinute serioase cu o curea subţire, colorată. Poartă o eşarfă în talie, în loc de curea. Un lanţ cu un pandantiv mare pe decolteu. Aici tu ştii ce ţi se potriveşte mai bine, deci ai totală libertate, cu o singură reţinere: să nu fii vulgară.

Am uitat ceva? A, da! Uită-te la asta. Moda începutului de ani 60 este de o feminitate şi eleganţă fără cusur. Dacă vrei să te inspiri.

Desigur din seria Cum să fii o doamnă.

Hai, îi știi, n-ai cum să nu-i știi, trebuie să-i știi! Plângăcioșii, veșnici ipohondri, nemulțumiți de viața lor și dispuși la critici și bârfe despre viața celor din jur, oscilează puternic între verdicte definitive “Cine nu mă place poate să mă pupe-n cur, nu-mi pasă de părerea nimănui!” și lamentări penibile “Nimeni nu mă iubește, nimănui nu-i pasă de mine, viața mea e de căcat, arăt ca dracu și mai bine nu m-aș fi născut!”.

Problema cu plângăciosul e că nu te prinzi din prima că e plângăcios. La început, fiind un tip deschis, pare interesant, dacă începe să-ți povestească o problemă îl asculți, că nah, poate vrea un sfat omul și te-a găsit pe tine mai înțelept (ooo, ce bine te simți, orgoliul se umflă, cineva are nevoie de sfatul tău!). 15 ore mai târziu ești tot acolo și asculți pentru a 8-a oară cum părinții lui l-au condamnat la ratare pentru că nici unul dintre ei n-a terminat facultatea și muncesc în uzină.

Vrei să scapi? Hahaaaa – nu poți! Acum deja sunteți prieteni, vă leagă 15 ore de discuții intime, cum poți să afirmi că între voi nu este un fir invizibil care vă va uni pe vecie? Insensibilule ce ești!

Nou! Senzațional! Maddame – alchimistul relațiilor tale, prezintă: Mic îndrumar pentru plângăcioși.

1. Dacă ai impresia că arăți ca dracu, probabil așa e. Nu te mai smiorcăi și încearcă să faci ceva. Ești gras(ă)? Treci la alergat! Dacă nu te poți schimba, învață să te accepți.

2. N-ai prieteni? Păi cum să ai dacă tot ce faci e să te plângi? Nimeni n-o să te iubească din milă, obișnuiește-te cu ideea și învață că într-o prietenie trebuie să și oferi, nu numai să ceri. E valabil și pentru relații.

3. Serviciul e de căcat? Când ai făcut ultima oară un curs de perfecționare? Ce aduci nou muncii tale? Mergi ca un robot la birou în fiecare zi, sau încerci să fii creativ? Tot e de căcat? Actualizează-ți CVul și marș la interviuri.

4. Sexul e prost? Știi că sex se face în doi, deci poate ar trebui să fii și tu acolo, și să nu te mai gândești ce ratat(ă) ești în timp ce alălalt dă din poponeț.

5. Mai bine nu te nășteai? Da, ideea asta mi-a trecut și mie scurt prin minte. Dar ce să-i faci, ești aici, amândurora ne pare rău, să vedem cu remediem situația .

Viața în general înseamnă efort. Dacă vrei să fii fericit, ai mult de muncă. Începe cu tine. Vrei să te schimbi? Dă-i drumul! Nu vrei? Învață să fii mulțumit cu tine. După asta, treci la restul vieții tale.