Partea narativă a poveştii:
Maddame s-a transferat de pe o plantaţie pe alta acum aproximativ exact un an.
Moment în care s-a produs următoarea transformare: Maddame n-a mai putut să înjure fosta plantaţie. Adicătălea timp de nişte ani destui a trudit pe şi a înjurat cu sârg plantaţia de bumbac. După care s-a mutat pe o plantaţie [...]
“Nu e prea devreme să discutăm faţă în faţă despre ţâţele mele?”
“Adică nah, de abia ne cunoaştem, poate ar trebui să trecem întâi de faza în care voi discutaţi în absenţa mea despre ţâţele mele.”
“Poate ar trebui măcar să păstrăm aparenţa unei discreţii şi a bunei creşteri.”
“Să nu ne tragem de ciorapi înainte să vedem [...]
Găsesc ieri în poştă un flyer cu un titlu pompos: “Da familiei autentice, nu parodierii acesteia!” Semnul disperării la sfârşit, să vadă tot omul că sunt oameni serioşi şi cu frica lui Dumnezeu.
Mă invită la nuştiuce marş pentru familie.
Deduc, din
“În ultimii ani însă, suntem asaltaţi de o avalanşă de false valori…sunt străine de spiritul nostru [...]
Prietene, tu crezi în sufletul pereche? Că acolo undeva, între cei şasă miliarde de oameni, există unul, mic, ascuns, care la o tangenţă minimă cu sufletul tău îl va recunoaşte ca fiind identic, vor sări scântei, artificii, se va auzi cântec de harfe şi va urla satisfăcut: Eureka!
Eu cred în sufletul pereche. Pentru că l-am [...]
Dragi margarete, vine vara, vine soarele ăl puternic şi ne vor trebui ochelari de soare.
Observaţie şi recomandare călduroasă Maddame.
Maddame s-a trezit azi cu durere de cap. Drept pentru care, în drum spre plantaţie, s-a oprit pe la farmacie pentru leac.
Farmacista cu siguranţă avea un training ţeapăn de vânzări în spate.
Filed under:
De râs by Mad Dame
Deci am primit chestia asta pe mail.
0D474 1N7R-0 21 D3 V4R4, 574734M P3 PL4J4 0853RV4ND D0U4 F373 70P41ND 1N N151P, 151 D4D34U 53R105 1N73R35UL C0N57RU1ND UN C4573L D3 N151P CU 7URNUR1, P454J3 53CR373 51 P0DUR1. C4ND 3R4U P3 PUNC7UL D3-4 73RM1N4, 4 V3N17 UN V4L, D157RU64ND 707UL, R3DUC4ND C4573LUL L4 0 6R4M4D4 D3 N151P 51 [...]
Fără nicio legătură cu nimic: premiul penibilismul zilei merge azi la….ta-daaa… Maddame. Care, în lipsă de nădragi de antrenament, a dansat în furou.
Nu e glumă, prieteni. Evenimentele s-au petrecut după următorul algoritm:
Scrie Arhi despre obsesia femeilor (şi a unor bărbaţi) să ştie totul despre partenerul/partenera de viaţă. Şi că dacă i-am da partenerului toate parolele noastre şi acces la intimitatea noastră sau nu.
Oamenii comentează că da, că ba, că intimitatea e importantă sau nu, că femeile tre’ păstrate ignorante sau că trebuie să ştie tot cu [...]
Am un loc special rezervat în inimă pentru gogii care atunci când vorbeşti îţi corectează gramatica. Sau dacă încurci un nume, sau o dată istorică se grăbesc să îţi arate că eşti prost.
Adică le explici tu că ţi-ar place ca lumea să fie mai tolerantă, pace mondială etc.
“Ţi-ar plăcea!”
“Da, mi-ar plăcea ca lumea să fie [...]